Trăim, respirăm prin handbal. De ce n-ar fi așa și la fotbal?

autor: Cristi Severin

Sala Dinamo a fost din nou plină, deși la ora la care a fost programat meciul dulăilor din Liga Campionilor să te deplasezi prin București înseamnă fie prejudicierea neuronilor, dacă ești la volan, fie îmbălsămari tandre în miasma îmbulzirilor de prin mijloacele de transport.

Pe val, după ce-au dat de pământ cu revelația grupei,  GOG, elvețienii de la Kadetten au intrat pe teren conștienți că joacă poate ultima șansă de calificare în barajul pentru optimi. Jocul lui Dinamo a cam scârțâit, probabil și din cauza accidentărilor, care au făcut ca Bannour și Savenco să lipsească din formula de bază care s-a consacrat în acest sezon.

După ce ne-am distanțat la patru goluri, credeam c-am plecat spre o victorie în care tot ce mai conta era diferența de pe tabelă, dar câteva faze tratate superficial, plus îndârjirea elvețienilor, au transformat partida într-una în care rezultatul final nu mai era atât de previzibil.

Cu un Ante Kuduz magistral, care a crescut fantastic în utlimul an, cu Missaoui intervenind providențial în 4-5 parade, Dinamo și-a adjudecat cea de-a cincea victorie în grupă la capătul unui meci mai puțin strălucitor, dar în care s-a muncit foarte mult.

A impresionat îndârjirea cu care băieții s-au apărat în momentele decisive ale partidei, așa cum nu am mai văzut-o de mult – elastică, puternică, închizând toate culoarele de pătrundere pentru dinamicii elvețienii.

Băieții din echipa de handbal întruchipează spiritul nostru cu adevărat, pentru că, și dacă nu merge totul uns, luptă și compensează prin dăruire, iar întregul reprezintă cu siguranță cea mai puternică echipa de club din România, din toate sporturile, și mai presus de toate nu e una alogena, precum CSM-ul la fete, pentru că băieții ăștia, de diferite naționalități, au învățat, poate de la noi, să fie un grup, o haită!

În tribune n-au stat afiliați ADPD sau DDB, ci aceeași suporteri care uimesc în fiecare săptămână EHF prin devotament, implicare și manifestare. S-a cântat, scandat, fluierat împotriva adversarilor, la unison, așa cum e și firesc, pentru că ceea ce ne unește e Dinamo, ceea ce ne dezbină e doar orgoliu și interes personal.

Echipa de handbal reprezintă un exemplu pentru un management sportiv eficient, care demonstrează că gestionând cu cap resursele financiare se poate construi și se poate performanță sportivă. Marele merit il are Daniel Georgescu, pasionat, implicat, care a construit această echipă, prin studierea calității jucătorilor pe care i-a adus, și a modului în care aceștia se pot adapta stilului de joc al echipei și mai ales grupului.

Concret, cine sau ce ne-a împiedicat să facem același lucru și în fotbal? Nimeni altcineva decât ”investitorii” care s-au perindat prin ”Groapă”, cu metehnele lor, cu managementul pe care l-au aplicat, care avea în vedere doar beneficiile personale, de imagine, dar mai ales financiare, care, adunate, au condus spre situația dificilă în care ne aflăm în momentul actual.

Avem nevoie de un restart și depinde de noi locul și momentul din care vom porni reconstrucția și e foarte clar, pentru orice raționament care pleacă de la logică, faptul că trebuie să ne modernizăm, să ne adaptăm și să încercăm și altceva decât schema patronului, ”salvatorului”, mogulului, providențialului…

Putem să ne asumăm riscurile și să demonstrăm că și în România se poate construi un edificiu în care speranțele să nu se mai transforme în vise ce se epuizează pe măsură ce obiectivele programate nu se îndeplinesc.

O altă organizare ce nu mai ține de o singură persoană, ci de un grup, bine pregătit, în toate domeniile, care să vadă cum se petrec lucrurile mai departe decât data din calendar în care încasează salariul pe care-l primesc de la club, pentru că ar fi infim în veniturile lor.

Ține de noi să fim mai mult decât am fost vreodată, DA! Hai că se poate, hai Dinamo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *