Cronica unei ratări previzibile. Hai să schimbăm România!

autor: Cristi Severin

Dintre cei  prezenți aseară pe Național Arena, doar suporterii suedezii au plecat spre stadion încărcați până la refuz de optimism și entuziasm. Și de bere ieftină, probabil. Și în aceeași stare au părăsit și tribunele…

Nu fac parte dintre cei care cred că în 1994 am făcut performanță în fotbal, a fost doar o sclipire a unei generații de jucători buni, care, poate altfel manageriată ar fi putut mai mult. Performanță înseamnă să câștigi tot, nu până doar la un punct. Erau alte vremuri, unele în care speranțele născute la ieșirea din viața de supraviețuire dusă în gri-ul apăsător al comunismului încă nu fuseseră spulberate pe deplin de democrația noastră, mai originală ca oriunde în lumea asta.

Fotbalul nu e singurul sport de echipă ce-a decăzut în România, dar e cel mai reprezentativ. Și am tot căzut, nu abrupt, ci câte puțin, și nu doar sport, ci în tot ceea ce înseamnă depășirea mediocrității, în economie, în cultură. 

Toată această involuție s-a propagat pentru că deși am fost acolo, nu ne-a păsat, angrenați într-un joc nou social în care egoismul e mai presus de tot și toate.

Rămânem eterni admiratori ai spiritului iugoslav, te miri cum, în sporturile de echipă, la nivelul unei populații mai mici, rezultatele lor sunt infinit mai bune decât ale noastre în fotbal, în polo, în baschet, în handbal, în volei… Și atunci, dacă te poziționezi analitic, împrietenindu-te cu raționamentul și logica, nu-ți rămâne decât să concluzionezi că e vorba de educație.

Nu Contra a pierdut calificarea, cum nici Daum n-o făcuse, e vorba de de întreg fotbalul românesc, pornind de la nivelul conducerii și până la cel din urmă antrenor de copii, pentru care plasa primită de la un părinte e în continuare principalul criteriu de selecție. 

Pierderea calificării nu e întâmplare, ci e rezultatul unui sistem care lucrează în gol, în beneficiul unor personaje fără viziune, fără personalitate, dar abile în a-l controla, de la Becali, la Burleanu, trecând pe la toate personajele de calitate îndoielnică care decid doar în favoarea propriilor interese.

În urmă cu vreo 12 ani, belgienii au realizat că se erau clar într-un picaj ametițor, că nu mai aveau cum să facă performanță, pentru că la nivelul de bază nu mai exista efervescentă, nu se crea valoare. S-atunci au luat decizia de a reconstrui după noi criterii tot ceea ce înseamnă școală de fotbal, și rezultatele au început să dea roade.

Meciul cu Suedia desfășurat ieri seară n-a fost niciodată unul decisiv pentru calificare, și pe acesta, ca și pe cele de aceeași natură care l-au precedat, l-am pierdut de mult, și le vom pierde și pe următoarele dacă nu vom înțelege că soluțiile stau în măsuri radicale, în proiecte susținute pe termen mediu și lung, care cer efort, muncă, inteligență.

Din punctul meu de vedere proiectul ADPD tocmai asta încearcă să facă – să ne unească în ciuda părerilor noastre diferite pentru a oferi un viitor mai bun pentru Dinamo. 

Ce încerc să fac scriind aici, e nu să vă conving că suntem cel mai bun lucru pe care-l visați în legătură cu Dinamo, ci că reprezintă o soluție apropiată de realitate, un început care ne poate duce mai departe, pe care îl putem face mai bun împreună.

Cum credeți că îi va merge fotbalului românesc în continuare? Hagi se laudă că el construiește viitorul în acest sport, dar o face după chipul și asemănarea lui, autarhic, dictatorial, neacceptând dialogul, neconsiderând că idei, altele decât ale lui, pot fi mai bune, mai moderne. Și rezultatele se văd, nici chiar produsele de vârf ale școlii lui de fotbal nu se pot impune la echipe aflate în eșalonul doi la nivelul valorilor europene. 

Cu forțele, mințile și banii voștri, ADPD poate deveniun proiect care duce la un alt deznodământ, și nu numai în fotbal, ci și în societate, dacă e să amintim câte proiecte pe termen mediu și lung au fost dezbătute, inițiate și asumate de către tot spectrul politic în ceea ce privește dezvoltarea României.

O echipă managerială, în care membri sunt aleși în primul rând pentru calitatea lor profesională, care poate implementa un plan realist de dezvoltare pe care să și-l asume și de care să fie responsabilă, e cheia ce poate deschide ușa care duce către un viitor mai bun.

E greu să lupți cu inerția, mai ales când ea e în gândire, e greu să convingi mințile încrâncenate de media pentru care a dezbate idei înseamnă doar să te cerți cu cel care are o alta, diferită de a ta, dar încă mai sper că noi, dinamoviștii, împreună, avem încă șansa de oferi un exemplu celorlalți români despre beneficiile trecerii de la statutul la populație, la cel popor, în care chiar diferiți, putem munci împreună pentru run viitor comun mai bun. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *